fbpx

Kiwi Finance: Aproape trei sferturi din creditele intermediate anul trecut au fost pentru locuinţe

cerere-locuinte

Circa 65% din creditele în valoare de 300 milioane de lei intermediate anul trecut de Kiwi Finance, cea mai mare companie locală de brokeraj de credite, au fost împrumuturi standard pentru achiziţia de locuinţe, în timp ce creditele imobiliare garantate de stat prin programul Prima casă au însumat 7%. Creditele de consum au reprezentat aproape un sfert din total, în timp ce persoanele juridice (în cea mai mare parte firme de talie medie şi mică) au avut o pondere de numai 4%.

„Cele trei elemente determinante în activitatea de creditare a băncilor, veniturile populaţiei, dobânzile bancare şi preţurile din zona imobiliară, au creat contextul economic favorabil relansării activităţii de creditare în special pe segmentul creditelor ipotecare”, potrivit reprezentanţilor Kiwi Finance. Volumul creditelor intermediate anul trecut de Kiwi Finance a crescut cu 11%, în timp ce cifra de afaceri a brokerului a crescut cu 10%, la 6,3 milioane de lei. Aceasta indică o diminuare uşoară a comisionului mediu exprimat ca procent din creditele intermediate. Creditele ipotecare standard intermediate de broker au avut o creştere de 39% faţă de anul 2013.

Accelerarea creditării ipotecare s-a observat şi la nivelul întregii pieţe, stocul creditelor imobiliare în monedă naţională depăşind anul trecut 10 miliarde de lei. Băncile au în portofolii peste 300.000 de credite acordate pentru achiziţia de locuinţe. Kiwi Finance, deţinut de fondul de investiţii Oresa, şi-a propus pentru anul acesta o creştere cu 15% a volumului creditelor intermediate.

Sursa: www.zf.ro